La elaborarea acestui proiect, unele principii de casa pasiva s-au impus de la sine. Constrangerile legate de altitudine (920m), amplasarea pe varful dealului, vanturile puternice, temperaturile scazute in timpul iernii, corelate cu locuirea temporara a casei, lipsa izvoarelor de adancime, accesul dificil cu materialele de constructii, geografia terenului, au condus catre o solutie de arhitectura si o volumetrie care sa raspunda acestor particularitati.
A rezultat o casa semi-ingropata, deschisa catre Sud, care mentine o temperatura aproape constanta la demisol. Afișează mai mult
Fiind o zona lipsita de izvoare de adancime, s-a impus folosirea apei de ploaie, care se colecteaza de pe acoperisul casei si este dusa gravitational in rezervoare ingropate de mari dimensiuni. Din aceste rezervoare, apa este filtrata si folosita pentru uz menajer. O alta provocare a soluției de arhitectura a fost rezolvarea inevitabilelor probleme de inghet si avarii ale instalatiilor de apa din timpul iernii, cand casele nu sunt folosite permanent. Faptul ca este o casa semi-ingropată, ca pentru realizarea peretilor din lemn au fost folosite straturi alternante de termoizolatie și camere de aer, ca acoperisul este izolat cu o saltea de celuloza groasa de 26-28 cm, ca exista spatii vitrate semnificative pe partea sudica, au facut ca temperatura interioara pe timpul iernii, fara consum de energie, sa nu atinga limita de inghet. Sursa principala de incalzire este un sistem format din termo-semineu aflat în living, care incalzeste toate spatiile casei. La randul lui, acesta a fost inglobat intr-o soba care se mentine calda timp indelungat, dupa stingerea focului din focar.
Casa este compusa din două apartamente organizate pe doua niveluri si in care dormitoarele se afla in zona semi-îngropata si living-urile la partea superioara.